Postări

Se afișează postări din iunie, 2011

Cursuri de pictura pentru copii la Atelier Cristian Scutaru

Imagine
Cursul este organizat astfel încât să dezvolte imaginaţia, gândirea, creativitatea şi spontaneitatea, să faciliteze deprinderea unor abilităţi şi tehnici de exprimare artistică (desen, culoare, modelaj, colaj, arte decorative), să determine satisfacţia realizării unei lucrări finite şi implicit creşterea încrederii în sine, să încurajeze comunicarea şi lucrul în echipă . După absolvirea unui modul studentul poate alege o tehnica pentru aprofundare sau se poate înscrie la un alt modul potrivit pentru el ales împreună cu profesorul.   La atelier  vă ateptăm cu 3 module de cursuri pentru copii:               Modulul I 4 - 6 ani : - luna picturii -tehnici tempera, pictură  în ulei; - luna decorativă-tehnici: pictură pe sticlă, modelaj;   sâmbătă 10 - 12   Modulul II 6-9 ani : - desen în creion si pastel-studiul umbrei si al luminii în natură statică; - tricou pictat cu culori speciale pentru materiale textile; - gravură (tehnică g

CURSURI DE PICTURA LA ATELIER CRISTIAN SCUTARU

Imagine
 Cristian Scutaru va  anunta ca joi 24 iunie ora 19 incepe cursul de pictura  pentru cei intersati,mai sunt locuri libere asa ca nu ezitati sa ne contactati. Din dorinta de a impartasi experianta in domeniul artelor plastice, am inceput un proiect menit sa incurajeze creativitea si imaginatia persoanelor interesate sa invete lucruri noi , sa experimenteze, sa se relaxeze pictand . Cristian Scutaru   iti ofera sedinte de recreere prin arta, un spatiu in care sa visezi si sa creezi lucruri minunate. Curs pentru incepatori se adreseaza persoanelor care vor sa faca cunostinta cu arta si tehnicile de desen,pictura, grafica si modelaj intr-un spatiu deosebit. Cursurile pentru incepatori (desen, pictura si modelaj) pentru adulti - dureaza 3 luni (12 sedinte),iar programa (la prima inscriere) este obligatorie, facandu-se o rapida trecere prin tehnicile de baza: desen (creion, carbune, pastel/hartie ), pictura (acril/hartie si ulei/panza) si modelaj (lut). Frecventa este de o sedinta

DEUX PIECES OF ART

Imagine
marti, 21 iunie, ora 19:00 Bucuresti, Str. Grigore Mora nr. 39, la mansarda 21 iunie – 10 iulie 2011 programare la 021 316 55 41 / 0736 89 00 51 Galeria MORA va propune o expozitie atipica – Deux pieces of ART, ce cuprinde lucrari de arta selectate din temele abordate in cadrul cursurilor de arta pentru adulti organizate la Galeria MORA. Lucrarile sint experimente si descoperiri, dezvaluind un univers creativ si sensibil propriu fiecarui artist Cei 8 expozanti vin din medii profesionale diferite, dedicand o parte din timpul lor liber initierii si explorarii artelor plastice. Experienta cursurilor de arta de la Galeria MORA le-a oferit o noua perspectiva asupra propriilor capacitati creatoare exersand un alt tip tip de gandire si viziune asupra lumii. Artisti: Anca Stefan, Andreea Lungu, Carmen Ursache, Gratiela Bescuca, Laura Bacanu, Manuta Dumitrache, Ruxandra Manea, Sandra Pralong

Marilena Preda Sanc, Utopii/Cotidiene

Imagine
 Marilena Preda Sanc, Utopii/Cotidiene Crossing Self-Histories 1981-2011 Curator: Olivia Nitis 23.06 - 25.09.2011 Vernisaj/ opening: 23.06.2011, 19h00 Anatomia proiectului ne îndeamnă la un parcurs autoreferenţial ca expresie a unor preocupări subiective nu doar legate de tematici filozofice, ci şi de problematici socio-politice. Marilena Preda Sânc ne propune o privire asupra unor decenii de activitate constantă, o trecere în egală măsură istorică şi conceptuală prin poveştile personale prinse în cele patru teme majore: corp-peisaj, modulii, globul şi feminisme. Culoarea este elementul fundamental în gramatica picturii, o culoare viscerală care ia locul cuvintelor si refuză odihna ca un organism solicitat până la epuizare. „Pentru mine culoarea este aer, sunet, carne. Gândesc în ea mai repede decât în cuvinte”. (MPS) Este vizibilă în picturi, colaje, cărţi-obiect, escapada într-o lume stranie potenţată de construcţii şi corporalităţi tranşante adesea absorbite într-

Tara (von Neudorf), „National Bitch”

Imagine
Vineri, 10 iunie 2011, între orele 20:00 – 04:00  a avut  loc la ANAID ART GALLERY vernisajul expoziţiei „National Bitch” semnată Tara (von Neudorf), curator Diana Dochia. Evenimentul a avut  loc în cadrul Nopţii Albe a Galeriilor ediţia a 5-a 2011, NAG#5. Expoziţia este interzisa minorilor. Publicul amator de artă contemporană va putea viziona expoziţia în perioada 10 iunie – 10 iulie 2011. După ampla expoziţie personală ce documenta primii zece ani de creaţie artistică a artistului Tara (von Neudorf), „Trans(a)gressive Millennium” deschisă în prima jumătate a anului 2011, la MODEM, Debrecen Ungaria, Tara (von Neudorf) descinde cu o nouă expoziţie personală în cadrul NAG #5, „National Bitch”. Proiectul „National Bitch” reprezintă o istorie a României imaginată şi desenată de Tara (von Neudorf). Este o expoziţie despre Elenele care au schimbat destinul României. O critică acidă, pe alocuri amuzantă şi extrem de personala a celor cinci Elene care au marcat plaiul mioritic în decurs

Cătălin Burcea “Sistemul Binar Absent” la ALERT Studio

Imagine
Lipsa “extremelor”, gravitatia, oscilatia obsesiva in apropierea “mijlocului”, lasa senzatia unei nebuloase aproape desavarsite. O “Zona Gri” dinauntrul careia observatia marginilor devine aproape imposibil de realizat. Unde Fals sau Adevarat nu cunosc notiunea de “absolut”. As putea completa cu : putin cam simplu si abstract . Sursa foto: web

Expoziţii ale studenţilor de la Catedra de Arte Textile

Imagine
Expoziţii ale studenţilor de la Catedra de Arte Textile din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Master an II şi Licenţă Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti organizează în perioada 16 iunie – 1 iulie 2010, cu sprijinul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“, expoziţia de Master an II şi Licenţă. Vernisajul va avea loc miercuri, 16 iunie 2010, ora 18.00, la sediul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ (str. Academiei nr. 18-20). Expozanţii sunt studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Catedra Arte Textile, secţia Imprimeuri, coordonaţi de lector univ. dr. Daniela Frumuşeanu. Lucrările vor evidenţia un demers artistic neconvenţional, aducând în atenţia publicului ipostazieri expresive în domeniul artei imprimeurilor. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 16 iunie – 1 iulie 2010. Master an I Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti organizează în perioada 21 iunie – 4 iulie 2010, cu sprijinul Uniunii Artişti

Muzeul Benzii Desenate

Imagine
În intervalul 16 iunie – 16 octombrie 2011 va putea fi vizitat, la București, Muzeul Benzii Desenate, un proiect pilot derulat de Institutul Cultural Român și Muzeul Național de Artă Contemporană cu sprijinul clusterului EUNIC în România, al Centrului Belgian de Bandă Desenată şi în parteneriat cu Asociaţia Bedefililor din România. Deschiderea oficială va avea loc joi, 16 iunie, începând de la ora 19, când vor fi vernisate trei expoziții permanente: „Tezaur – Istoria benzii desenate româneşti”, „Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România” (contribuţii ale unor mari autori străini care au fost în România de-a lungul timpului) și „Cum se face o bandă desenată”. În același cadru va avea loc vernisajul primei expoziții din Galeria MBD – „Webcomics de Romania“ – și va fi lansat numărul 4 al revistei Comics. În continuare, de la ora 20.30, pe Terasa MNAC se vor face auziţi şi văzuţi Cycler (myspace.com/cycler) şi The Graphic Show – Sensor cu PisicaPătrată (myspace.com/sensorevol

VASILE TOLAN LA GALERIA GOLDART HILTON

Imagine
Galeria de artă Goldart-Hilton a deschis  o expoziţie de excepţie, Vasile Tolan. Nascut la Buru, judeţul Cluj, în 1953, Vasile Tolan a absolvit IAP-Cluj Napoca şi UNA-Bucureşti, este doctor in arte vizuale, Universitatea Nationala de Artă, Bucureşti şi, din 2001, cadru universitar la Universitatea Nationala de Arta Bucuresti. A avut peste 20 expozitii personale in Europa si America, numeroase participari la expozitii nationale si internationale (70 importante), sustine o bogata activitate curatoriala si manageriala in domeniul cultural şi a fost în numeroase rânduri premiat: 1983 - Premiul pentru pictură al UAP filiala Cluj şi Diplomă la Bienala de Pictură din Kosice, 1988 - Premiul pentru tineret al UAP, 2001 - Premiul naţional pentru pictură al UAP, 2004 - Premiul Muzeului de Arta Chisinau, 2004 - Meritul Cultural in grad de Ofiter, 2007 - Premiul UAP pentru grupul 8 art ş.a. "Mă preocupă - declară Vasile Tolan - în egală măsură expresia materiei brute, diversitatea modului

Centrul de Introspectie Vizuala

Imagine
 In continuare va prezint evinimente, lansari de publicatii si expozitii la care am fost in cadrul evenimentului NAG#5 10 iunie 2011 . Centrul de Introspectie Vizuala este o platforma independenta generata de artistii Anca Benera, Arnold Estefan, Catalin Rulea si istoricul de arta Alina Serban. Reactionand critic fata de cadrele institutionale restrictive prezente in sfera culturala romaneasca, Centrul de Introspectie Vizuala a fost conceput ca centru independent de promovare a productiei artistice aflate la granita dintre teoria culturala, cercetare, arhitectura, design si experiment sonor. Termenul de “introspectie” plaseaza CIV pe pozitia de agent-observator, al carui principal rol este de a dezvolta modele specifice de relationare a spatiului social cu cel al artei. Capete înfierbântate - 13-15 iunie 1990 CIV @ NAG#5 10 iunie 2011 MATERIE & ISTORIE – Anca Benera LANSARE PUBLICATIE Initiat si conceput de artista Anca Benera, proiectul Materie si Istorie inregistr

Centru Cultural ArtSociety

Imagine
Daca vreti sa vedeti cea mai frumoasa galerie si sa admirati lucrari din istoria artei romanesti mergeti la  Centru Cultural ArtSociety . Centru Cultural ArtSociety a participat la NAG #5 cu expoziţia “50 de capodopere“, o selecţie de picturi celebre din patrimoniul Pinacotecii Bucureşti. Palatul Cesianu-Racoviţă, noul sediu al Centrului Cultural ArtSociety şi-a deschis porţile în luna mai iubitorilor de artă. După ce, începând din 2009, Pinacoteca Municipiului Bucureşti a fost de două ori “în vizită” la ArtSociety, acum, instituţia privată de sediu de aproape 30 de ani, expune din nou în cadrul Centrului Cultural. Expoziţia actuală prezintă “50 de capodopere”, purtând semnătura marilor nume din istoria artei româneşti, de la Grigorescu, Andreescu şi Luchian, la Petraşcu şi Marcel Iancu. Toate aceste lucrări, pe nedrept pedepsite să stea ascunse în depozite, văd acum lumina zilei într-un spaţiu pe măsura valorii lor, mulţumită colaborării dintre Pinacotecă şi ArtSociety. Prog

VITA,MORTE E MIRACOLI

Imagine
Trecerea “ochiului mobil” al lui Michele Bressan prin viețile altora ne aduce la o limită a confidențialității, o graniță pe care o resimțim ca pe o violență, „o linie imaginară concretizată prin violență”, așa cum inspirat afirma artistul italian Gilberto Zorio. Și vorbim aici despre o violență a atenției exacerbate, a documentaristului care observă cu interes și neoprită curiozitate viața și gesturile unor colonii de animale exotice. La fel cum Pier Paolo Pasolini i-a atribuit lui Edipo Re o coloană sonoră din spațiul carpato-danubiano-pontic fără „a cere permisiunea”, deoarece între cele două realități nu există un permis de trecere posibil, ci doar transgresiune și, implicit, imaginație (adică libertate totală), Michele Bressan oferă atenție și concentrare prin cel de-al treilea ochi, al camerei de luat vederi, unor oameni aflați în cele mai intime și venale ipostaze. Fie că voyeurismul său se petrece în mulțimi mânate de tumult religioso-superstițios (vezi Flori la Sf. Dumitr

WISHES FOR JAPAN/DORINTE PENTRU JAPONIA

Imagine
Artist: Maria Be Curator: Simona Vilău În fața dezastrului suntem cu toții egali. Dar reacționăm diferit. De la sentimentul copleșitor de neputință până la dorința nebunească de a întoarce timpul înapoi, pentru ca cele întâmplate să nu se fi întâmplat. Și totuși, s-au întâmplat. Dacă am fi trăit în alt secol, veștile ar fi ajuns la noi târziu, iar copiii noștri ar fi citit despre ele prin cărțile de istorie. Dar trăim timpuri în care totul se întâmplă “live”, iar vecinătatea s-a extins la nivel planetar. Nici dacă ne-am dori, n-am mai putea ignora evenimentele care se petrec pretutindeni în lume. Iar veștile ajung la noi însoțite de imagini care ne găsesc adesea nepregătiți, ne zguduie, ne copleșesc, ne bântuie. Printre imaginile care m-au bântuit, după dezastrul din Japonia, au fost și unele venite din cu totul altă parte. La început s-au strecurat pe nesimțite, apoi au devenit din ce în ce mai clare, mai insistente. Erau imagini, dar de altă natură, nu le vedeam cu ochii, nic

ESSL ART AWARD CEE 2011

Imagine
La Victoria Art Center in cadrul noptii albe a galeriilor s-a putut vizita expozitia cu cei 10   romani   nominalizatii  la ESSL ART AWARD CEE 2011.  Premiul ESSL ART AWARD este dedicat descoperirii și susținerii studenților din domeniul artelor vizuale din Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, România, Slovenia și Slovacia. Premiul este acordat la fiecare doi ani. Medii acceptate: Pictură, Fotografie, Sculptură, Video, Mixed Media. “Dorința noastră este să promovăm tineri artiști din Europa Centrală și de Sud-Est și să le dăm acestora șansa de a-și expune lucrările într-un context muzeal internațional care ne-a inspirat în crearea acestui premiu pentru artă, în țările din vecinatatea Austriei în care bauMax este prezent.” Prof. Agnes și Karlheinz Essl. ARTISTI: Daniel Nicolae Djamo, Ana Duția, Marius-Bogdan Gîrbovan, Lucian Indrei, Mădălina Lazăr, Maxim Liulca, Lucian Alexe, Veda Popovici, Larisa Sitar, Teodora Axente JURIU: Vanja Babić (HR), René Block (D), Gábor Ébli (H

STREET DELIVERY

Imagine
La cea de-a 6-a ediţie a Street Delivery au fost înscrise peste 300 de proiecte culturale care reprezintă tot atâţia paşi înainte înspre crearea pietonalei Verona. Street Delivery îşi propune să transforme strada Arthur Verona într-un traseu cultural pietonal ce va face legătura directă între Grădina Icoanei şi Parcul Cişmigiu, înlesnind astfel traversarea oraşului pe axa Est-Vest. Proiectul este unic în istoria recentă a Bucureştiului prin implicarea masivă a societăţii civile în deciziile legate de oraş. Scopul nostru imediat este de a convinge autorităţile române să participe la crearea unei promenade înverzite pentru bucureşteni. În Timişoara, după doar trei ediţii Street Delivery, Primăria a aprobat transformarea pietonală a străzii Florimund de Mercy, adiacentă Pieţei Unirii. În Bucureşti, planul urbanistic zonal a fost validat de autorităţi, apoi uitat într-un sertar. Planul prevede plantarea de copaci, pavarea cu piatră cubică a unor porţiuni de stradă, înlesnirea circula

Noaptea Alba a Galeriilor

Imagine
Noaptea Alba a Galeriilor vineri, 10 iunie 2011, 19.00 – 04.00 h Cincizeci și cinci de locații în București și douăsprezece galerii și spații alternative din Cluj participă vineri, 10 iunie, la cea de-a cincea ediție a Nopții Albe a Galeriilor. Diversitatea evenimentelor și a locatiilor cuprinse în programul NAG a devenit deja un lucru obișnuit pentru public. Expoziții, performance-uri, audiții, concerte, expoziții de street-art prezentate în galerii deja consacrate, în galerii nou înființate, spații alternative sau instituții transformate pentru o noapte într-o galerie de artă, toate acestea formează un program efervescent și dinamic care promovează arta contemporană și tinerii artiști români. Va asteptam cu drag !! Detalii : Noaptea alba a galeriilor Video   Noaptea Alba a Galeriilor 2009  :

In Between Frames

Imagine
Artisti: Adad Hannah Anetta Mona Chisa &Lucia Tkacova Bettina Hoffmann Jason Arsenault Jerome Delapierre Perry Bard Rozalinda Borcila Curatori: Horea Avram si Marius Tanasescu 09.06.2011-28.08.2011 In Between Frames reuneste sapte proiecte video si instalatii interactive apartinand unor artisti activi in perimetrul artei media, provenind din Canada, SUA si Europa. In Between Frames este o reflectie artistica in cheie critica asupra instabilitatii regimului vizual al mediilor video si asupra problemei relativitatii modelelor—sau a cadrelor (frames)—conceptuale in cultura si societatea actuala. Expozitia vizeaza explorarea sferei mediane, a intervalului, adica a acelei zone controversate situate intre cadrele (mediatice sau conceptuale) oferite atat de reperele recunoscute cat si de principiile stabilite de noile alternative. In acest sens, lucrarile abordeaza teme ca: hibridizarea culturala, discontinuitatea spatiilor relationale, disolutia narativului, critica re

De ce cursuri de relaxare si hobby?

Beneficiile sunt garantate Traim intr-o lume in care agitatia, lucrul sub presiunea timpului sau a altor oameni, poluarea, grija zilei de maine, isi pune din pacate din ce in ce mai des amprenta negativa asupra calitatii vietii noastre. M-am gandit sa va prezent o serie de cursuri in care beneficiile principale sunt asupra sufletului si corpului, cursuri in care invatam sa avem grija de noi, de cei din preajma noastra, cursuri prin care putem da farmec vietii. Deci, ce cursuri putem urma si care sunt beneficiile lor ? Cursurile de dans au multiple avantaje: educa miscarile corporale, te tin in forma, te mentin interesat de miscare si activitate fizica, presupun anumite provocari atat pentru corp cat si pentru minte. Ca orice sport, si dansul ajuta la disciplinare si organizare. Activitatea fizica impletita cu muzica oferta premisile ideale pentru a scapa de stress, pentru a ne relaxa si incarca de energie. Deci o seara sau doua pe saptamana dedicate dansului nu sunt decat benef

CURSURI PENTRU COPII

Mare bucurie, sambata trecuta au inceput cursurile pentru copii. Mai jos aveti o planificare orientativa : CURS PICTURĂ COPII ·          durata : 12 săptămâni; ·          interval : 28 mai – 20 august ; ·          frecvenţă : 1 şedinţă pe săptămână, în fiecare sâmbătă dimineaţa de la 10 la 12 ; ·          locaţie : ATELIER CRISTIAN SCUTARU , str. Tudor Arghezi  nr.13,langa Ambasada Americii  sector 2, Bucure şti; ·          contac t: tel - 0740363925 ,0726225419 e-mail: crsscutaru@yahoo.com ; ·          cost curs : 700 ron; ·           ·          cursul este organizat astfel  încât să dezvolte imaginaţia, gândirea, creativitatea şi spontaneitatea, să faciliteze deprinderea unor abilităţi şi tehnici de exprimare artistică ( desen, culoare, modelaj, colaj, arte decorative ), s ă determine satisfacţia realizării unei lucrări finite şi implicit creşterea încrederii în sine, să încurajeze comunicarea şi lucrul în echipă ; ·          cursul este structurat astfel: LUNA PICTURII -subie