Atelier Cristian Scutaru

Trecerea “ochiului mobil” al lui Michele Bressan prin viețile altora ne aduce la o limită a confidențialității, o graniță pe care o resimțim ca pe o violență, „o linie imaginară concretizată prin violență”, așa cum inspirat afirma artistul italian Gilberto Zorio. Și vorbim aici despre o violență a atenției exacerbate, a documentaristului care observă cu interes și neoprită curiozitate viața și gesturile unor colonii de animale exotice. La fel cum Pier Paolo Pasolini i-a atribuit lui Edipo Re o coloană sonoră din spațiul carpato-danubiano-pontic fără „a cere permisiunea”, deoarece între cele două realități nu există un permis de trecere posibil, ci doar transgresiune și, implicit, imaginație (adică libertate totală), Michele Bressan oferă atenție și concentrare prin cel de-al treilea ochi, al camerei de luat vederi, unor oameni aflați în cele mai intime și venale ipostaze. Fie că voyeurismul său se petrece în mulțimi mânate de tumult religioso-superstițios (vezi Flori la Sf. Dumitr...