FUCKING PAINTINGS

“Trebuie pornit de la ce este azi. Iar ce se întâmplă azi se prezintă, pentru tot mai mulţi oameni, ca fiind intolerabil.”
JOSEPH BEUYS
(Plastica socială)




Omul postomodern îşi doreşte cu lăcomie noi şi noi bunuri materiale şi ca urmare ajunge repede să fie posedat de propriile lui posesiuni. Iar societatea modernă îi stimulează lăcomia, fabricând nevoi mereu noi, dar aceste nevoi sunt induse, produse şi provocate.Sexualitatea este, şi ea, integrată unei zone de consum alienante, este astăzi un fel de paradigmă universală a fericirii, un panaceu al lipsei de sens a vieţii moderne. Ai sex, ai de toate. Sexul vinde de toate. Sexul e răspunsul la toate. Lumea postmodernă, în care imaginea e totul (care face posibilă şi pornografia), a facut din sex ceva coextensiv realităţii (nu ştiu cum să spun asta cu alte cuvinte: coextensiv realităţii înseamnă că ţine cât e realitatea de lungă, de lată şi de adâncă). În aceste condiţii, e imposibil să nu te gândeşti la sex, să îl laşi să vină de la sine. În cultura noastră de astăzi, sexualitatea este percepută ca o practică cotidiană în sine, adică sexul mai curând decât erosul. Deci se promovează un sex exacerbat, în toate modurile, în toate ipostazele, pe toate canalele de informare, în toate spoturile dar debarasat cu grijă de simţire, de sentiment, de responsabilitate, de refacerea întregului. „Orgia sexului la care asistăm astăzi, filmele sexy, pornografia invadatoare, sex shopurile şi aşa mai departe reprezintă încă o acţiune a reprimării, fiindcă atâta timp cât sexul e vulgarizat, fiziologizat, terfelit, debarasat de orice obligaţie şi cvasiironico-sarcastic, sexul nu mai e spirit, nu e aventură, nu e noutate, nu e creaţie, nu e dăruire, nu e descoperire ”. (Julius Evola, Metafizica sexelor )

E un aspect pe care am încercat să-l concentrez sub forma seriei de lucrări intitulate generic „Fucking paintings”: sexul, care nu mai are nimic de-a face cu o parte a „eu-lui nostru” ci se prezintă, mai degrabă, ca un simplu produs, gata spre a fi consumat. Atitudinea mea faţă de acest subiect nu este una nouă, asupra lui s-a atras atenţia încă din perioada de glorie a pop-art-ului şi a noilor realisme inspirate de „fabrica de staruri holywoodiene” cu celebra-i reţetă: „fă orice atâta timp cât se vinde”. Deci, nu sunt nici primul şi nu voi fi nici ultimul care se inspiră din acest aspect social, care discută despre el, care-l problematizează, căci el face parte din realitatea contemporană, din experienţa fiecaruia dintre noi, doar că fiecare îl vede, îl înţelege, îl asimilează în felul lui. Sunt doar un un altul care pune problema altfel, care propune un alt mod de tratare a subiectului, printr-o îndepărtare faţă de conceptul clasic de „tablou”, alienându-mă, mai degrabă, conceptelor de „instalaţie” şi „combined paintings”, ce presupun un alt tip de interacţiune, o altă perspectivă asupra utilităţii obiectului de artă, printr-un experiment prin care poţi observa atitudinea societăţii faţă de un subiect „tabu”, dacă este exprimat într-un mod atât de explicit, însă foarte o.k. dacă este „cosmetizat”corespunzător. Este un experiment, cum am spus, care vizează nivelul de înţelegere al fiecăruia, un experiment în niciun caz superficial, trivial, ci mai curând unul ironico-sarcastic ce vizează tocmai falsa pudoare a unei societăţi care crede că fericirea se gaseşte în produs, o societate ignorantă, sclavagist-consumeristă, care primeşte şi ingurgitează orice, într-un mod automat, ca un reflex, fără a-l trece prin filtrul personal atâta timp cât este mascat atractiv, pentru că într-o societate dominată de nevoi artificiale, imediate, ambalajul face totul. Dar dacă li se prezintă acelaşi lucru, fără artificii, fără minciuni, ci aşa cum este el, se revoltă.
Aceasta este atitudinea individului contemporan, pe care eu o consider superficială, ipocrită(de unde şi ideea proiectului).
Sexul este atât de utilizat în mass-media încât a devenit o marcă, pe care omul o îmbracă pentru a fi la modă, după standarde impuse, care ne trimit în rutină, ne îngrădesc, ne limitează, ne distrug spiritual, ne transformă în roboţi.Sexualitatea ar fi trebuit să fie evadarea omului din rutină, dacă nu era transformată într-un simplu „produs de consum”extrem de atrăgător, atent, inteligent ambalat.
De ce am pus accentul într-un mod atât de agresiv pe sexualitate? De ce am vrut să ating astfel problemele sociale? De ce nu prin alt subiect? Pentru că sexul, deşi este tratat ca şi cum ar fi „tabu”, el este cel care vinde cel mai mult... de ce oare?, o fi acolo vreun motiv şi ştim foarte bine care e doar că nu vrem să recunoaştem. Aceasta este atitudinea ipocrită a societăţii scandalizată, dacă subiectul este prezentat făţiş fără artificii, însă extaziată, orgasmică, atunci când respectă anumite reguli ale satisfacerii plăcerilor imediate.