DESPRE MOZAIC


Mozaic se numeşte o lucrare de tehnică decorativă, care constă în ansamblarea artistică a unor bucăţi mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalţ sau de alte materiale, de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic, care formează figuri geometrice, flori, imagini cu reprezentări zoomorfe sau antropomorfe etc.  Pe lângă calităţile artistice, mozaicul are o mare rezistenţă la umezeală şi la uzură.

Cele mai vechi mozaicuri, păstrate din antichitate, provenind din Mesopotamia, unde erau făcute din bucăţi mici de piatră fină, şi din Egiptul Antic, se împart în două mari categorii:
mozaicuri de paviment, precum cel găsit la Pella, vechea capitală a Macedoniei şi loc de naştere al lui Alexandru cel Mare.
mozaicuri murale, multe din ele fiind descoperite în ruinele oraşului Pompeii acoperite cu cenuşă vulcanică.

O deosebire esenţială între tipurile de mozaicuri constă şi în subiectele tratate:
Mozaicurile bizantine, ca şi întreaga artă bizantină, se axează pe reprezentări religioase, de icoane.
Mozaicurile islamice, ca şi întreaga artă islamică, unde Coranul interzice reprezentările umane sau animaliere, se bazează pe motive geometrice complexe, arabescuri inspirate de formele vegetale şi inscripţii caligrafice, asociate cu cadre ornamentale.

La începutul secolului XX, curentul Art Nouveau a redescoperit mozaicul, pe care l-a adaptat noului stil artistic.
Sursa: wikipedia









Comentarii

Postări populare de pe acest blog

DESEN IN CREION

Curs pictura icoane

CURS PICTURĂ ÎNCEPĂTORI