CURSURI DE VARA


Atelier CRISTIAN SCUTARU organizează "cursuri de vară pentru copii", unde micuţii vor învăţa despre lumea poveştilor, a imaginaţiei şi creativităţii, folosind diverse tehnici artistice: pictură, grafică, modelaj, colaj, îndrumaţi de specialişti în educaţia vizuală.

In spiritul unui joc constructiv,copiii vor parcurge acest drum al cunoaşterii şi descoperirii frumosului, prin formă şi culoare, într-un mediu armonios, în care personalitatea şi ritmul de lucru al fiecăruia dintre ei contează.

Metodele folosite de pedagogi sunt bazate pe “joc”, pe stimularea instinctivă şi benevolă a copilului fără ca acesta să fie supus unui efort, nespecific  vârstei  lui (conform teoriilor pedagogice contemporane legate de particularităţile de vârstă ale copiilor).
Atelierele sunt grupate în  4 module a câte 4 şedinţe fiecare (90 minute şedinţa pe săptămână):

MODUL I -Carnaval

Program:  25 iulie - 22 august (luni, orele: 18 -19,30 sau 10-11.30)

Cursul propune o călătorie  virtuală în fascinanta lume a Veneţiei ,descoperim măştile veneţiene, arlechinii şi peisajele deosebite ale oraşului de la Marea Mediterană.Cursul se desfăşoară pe o perioadă de 4 şedinţe, o şedinţă durează 90 de minute.

Şedinţele conţin:

-prezentarea oraşului  Veneţia foto,video şi audio;
-prezentarea măştilor  veneţiene;
-prezentarea costumelor de arlechin;
-realizarea unei lucrări (arlechin) în tehnică mixtă: grafică, peniţă, colaj;
-realizarea unei picturi pe pânză:  peisaj din Venţia;
-realizarea şi decorarea unei măşti veneţiene.

Obiectivele acestui curs sunt dezvoltarea imaginaţiei, îmbogăţirea noţiunilor despre alte culturi europene şi învăţarea unor noi tehnici de lucru în arta plastică.


MODUL II -Universul Subacvatic
Program:  27 iulie - 24 august (miercuri, orele: 18 -19,30 sau 10-11.30 )

Cursul propune o călătorie în enigmaticul univers marin şi subacvatic.
Cursul se desfăşoară pe o perioadă de 4 şedinţe, o şedinţă dureaza 90 de minute.

Şedinţele conţin:
-prezentarea  universului acvatic foto şi video;
-realizarea unor lucrări în diferite tehnici:
-pictură pe sticlă;
-pictură pe pânză;
-grafică;
-colaj;
-modelaj;
-ceramică.
Obiectivele acestui curs sunt dezvoltarea imaginaţiei, îmbogătirea noţiunilor despre lumea acvatică, plante, peşti şi învăţarea unor noi tehnici de lucru .


MODUL III -Călătorie în Lumea Poveştilor

Program:  28 iulie - 25 august (joi, orele: 18 – 19,30 sau 10-11.30)

Cursul vă propune o călătorie în lumea poveştilor unde totul este posibil, întâlnim personaje cunoscute dar şi personaje noi .
Cursul se desfăşoară pe o perioadă de 4  şedinţe, o şedinţă dureaza 90 de minute.

Şedinţele conţin:
-prezentare foto-video "Vrajitorul din Oz";
-realizarea unei ilustraţii după povestea "Vrajitorul din Oz" în tehnică mixtă (pictură,grafică,colaj);
-prezentare foto-video " Alice in Ţara Minunilor";
-realizarea unei ilustraţii după povestea "Alice in Ţara Minunilor" în tehnică mixtă (pictură,grafică,colaj);
-prezentare foto-video " Harap-Alb";
-realizarea unei ilustraţii după povestea "Harap-Alb" în tehnică mixtă (pictură,grafică,colaj);
-prezentare foto-video " Jack şi vrejul de fasole ";
-realizarea unei ilustraţii după povestea " Jack şi vrejul de fasole " în tehnică mixtă (pictură,grafică,colaj).

Obiectivele acestui curs sunt dezvoltarea imaginaţiei, îmbogăţirea noţiunilor despre lumea poveştilor, personaje, peisaje, întâmplări şi învăţarea unor noi tehnici de lucru.


MODUL  IV -Micul Prinţ
 
Program:  29 iulie - 26 august (vineri, orele: 10 – 11, 30sau 10-11.30)

Cursul  vă propune o călătorie în inocenta lume a micului prinţ, o fascinantă paralelă între viziunea plină de imaginaţie a copilăriei şi existenţa monotonă a adultului, o frumoasă poveste despre necesitatea descoperirii copilului  din  tine.
Cursul se desfăşoară pe o perioadă de 4 şedinţe, o şedinţă durează 90 de minute.

Şedinţele conţin:

-prezentare foto-video " Micul Prinţ";
-realizarea unor ilustraţii inspirate din povestea " Micul Prinţ";
-realizarea unor obiecte inspirate din poveste;
-prezentarea şi utilizarea unor tehnici de lucru : colaj,bricolaj,grafică,pictură.

Obiectivele acestui curs sunt dezvoltarea imaginaţiei, îmbogăţirea noţiunilor despre lumea poveştilor,personaje, peisaje, întâmplari şi învăţarea unor noi tehnici de lucru.



DURATA: 4  şedinţe a câte 90 minute fiecare (1 ţedinţă pe săptămână); materialele sunt puse la dispoziţie de  către organizatori;

LOCAŢIE: str. Tudor Arghezi, nr. 13, sector 2, Bucuresti (lângă Ambasada S.U.A.);

TARIF: 250 lei/ 1 modul x 5 şedinţe/ persoană;
             Preţ pe o singură şedinţă: 50 lei/ persoană;
Vă rugăm să confirmaţi participarea la atelierele de creaţie până la data de 24 iulie.
Numărul minim pentru formarea unei grupe este de 5 copii, iar numarul maxim de 10.
Atelierul se poate relua la cerere.
CONTACT:  Cristian Scutaru -  tel:   0740363925, e-mail: crsscutaru@yahoo.com;

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

DESEN IN CREION

Curs pictura icoane

LUMEA SUBACVATICA